DumisBlog - Everyway that i can

Lacrimi, tristete, respect etern si durere, asta am vazut astazi la inmormantarea maestrului Nicolae Dobrin. Un om care a luptat mult si care si-a castigat respectul prin munca , seriozitate si in special prin faptul ca a reusit sa ignore regimul care intotdeauna i-a fost impotriva. Desi a avut ocazia sa ramana in Spania, nu a putut face asta , s-a intors in tara lui, in orasul lui natal , acolo unde lumea avea nevoie de el. Stia ca fara el , si fara fotbalul cu care incanta stadioane intregi , oamenii nu vor putea infrunta singuri nedreptatile regimului comunist. A fost un om demn de tot respectul , un om care nu a jignit niciodata pe nimeni , un om care…n-ar fi facut rau nimanui. E ciudat ca genii ca Dobrin mor, cand am vrea sa traiasca pe vecie, sa ne incante de fiecare data cand au ocazia. Cum zicea si Geambasu de la Gazeta “Intre el si fotbal a fost dragoste la prima vedere. Pe viata!”. Cuvintele nu isi mai au rostul , amintirile si imaginile spun totul.